REVOLTA fermierilor și a transportatorilor. Cine sunt cei care amenință că își fac singuri dreptate. „Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare!”

REVOLTA fermierilor și a transportatorilor. Cine sunt cei care amenință că își fac singuri dreptate. „Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare!”
PROPUNERE. Ratele bancare ale fermierilor afectați de secetă, amânate până la finalul lui 2025! / Sursa FOTO: GÂNDUL, foto cu caracter ilustrativ
Publicat: 15/01/2024, 15:34
Actualizat: 15/01/2024, 16:17

Pe fondul protestelor declanșate de fermieri și transportatori, există persoane care amenință că își fac singure dreptate. S-au format mai multe grupuri de comunicare pe WhatsApp și alte rețele de mesagerie, iar oamenii își exprimă acolo nemulțumirea.

Unii cer să se ia măsuri, alții vor o acțiune în forță, „că nu se mai poate”.

„Hai să luăm maşina de Poliţie pe sus”

În context, luni, 15 ianuarie, șeful IGPR, Benone-Marian Matei, a declarat că au fost întocmite 24 de dosare penale care vizează infracţiunea de instigare publică, în urma unor mesaje distribuite pe grupul de Whatsapp folosit de cei care participă la acţiunile de protest ale transportatorilor şi fermierilor.

„Au fost înregistrate la nivel naţional un număr de 24 de dosare care vizează cercetarea infracţiunii de instigare publică.

Poliţiştii s-au autosesizat vizavi de comiterea acestor fapte prin semnale transmise în mediul public, cât şi de la o serie de protestatari care au semnalat faptul că pe grupul de Whatsapp au fost postate mesaje care incită la violenţă” – şeful IGPR, Benone-Marian Matei

În acest sens, el a oferit şi câteva de mesaje, cum ar fi: „Hai să luăm maşina de Poliţie pe sus şi să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate”, „Haideţi să luăm topoarele şi să mergem pe jos la Guvern”, „Bătaia este ruptă din Rai” și „Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare şi să ne facem dreptate”.

„Este evident că aceste mesaje incită la violenţă şi facem tot ce putem pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje”, a precizat Benone-Matei.

Acesta a adăugat că, în apropierea activităţilor de protest în Chiajna a fost identificată o persoană care deţinea o armă albă, ceea ce arată „clar” că persoana manifestă o „rea credinţă vădită”.

Şeful IGPR a arătat că Poliţia acţionează în sistem integrat împreună cu Jandarmeria Română pentru a preveni faptele antisociale şi de a proteja populaţia.

Până în acest moment dispoziţiile au fost foarte clare, acţionăm pentru respectarea legii, nimic altceva. Respectarea legii nu e opţională”, a mai spus șeful IGPR.

Jandarmeria acţionat, zilnic, cu 600-700 de efective la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii publice la protestul transportatorilor şi fermierilor, modul de angrenare al forţelor fiind în dinamică, în funcţie de modul în care protestatarii au ales să se concentreze în anumite locaţii sau momente, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei.

Fermierii au intrat cu utilajele în centrul Sibiului

Între timp, protestele se extind în toată țara.

Coloana formată din tractoare și mașini mici ale protestatarilor a ajuns în centrul Sibiului. În acest moment, fermierii ocupă cea mai mare parte a străzilor Ștefan cel Mare și Bâlea, liderii protestului aflându-se în zona Spitalului Județean.

De aici ei se îndreaptă către Prefectura Sibiu, pe strada Andrei Șaguna, unde va înmâna reprezentantului Guvernului lista completă a doleanțelor, scrie Turnul Sfatului.

Traficul este îngreunat pe centurile mai multor orașe precum Craiova, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Iași, Suceava și Târgul Mureș. Probleme s-au înregistrat și în Vama Nădlac.

Citește AICI mai multe despre protestele din țară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Ce avere are?